Vine o vreme

Vine o vreme, gen inceput de 2021, dupa o nevralgie accentuata marca Sarpe si o perioada de liniste relativa in alte proiecte, deci repaus pandemic home, in fata calculatorului (unde in alta parte?!), in care proiectul asta sa fie aranjat in linii de cod.
De ce cand e plin de jde alte radiouri online, de toate tipurile, formele si marimile?
Pentru ca putem, nu de altceva! 🙂 Si mai ales pentru ca noi credem ca in Romania muzica anilor din tineretile noastre, ’80&’90, muzica aia de ne tinea vii intr-un regim de slabire national, cu casete trase a treia, patra oara, cu discuri care mai mult sfaraiau a cartofi prajiti decat se auzea muzica de pe ele, muzica schimbata intre amici si pe linia scurta a connaisseur-ilor, muzica aia de a fost cu noi la prima petrecere cu sandvisuri cu pate si icre, muzica pe care am crescut si uite ce mari ne-am facut, muzica aia care e hit de hit si fiecare acord ne aduce in amintire un moment, o clipa, un zambet, poate chiar o lacrima, deci muzica aia in Romania de astazi ar trebui sa fie mult mai mult difuzata la radiourile locale. Ca nu se intampla asa ceva nu poate decat sa ne bucure. O s-o difuzam noi pentru cei care au fost tineri ca si noi si care stiu ce inseamna, probabil, cea mai buna muzica. Si daca sunt si tineri care o asculta, bravo lor. Suntem Alina si Sarpe si am pornit la proiectul asta fie el si doar online, locul in care ne-am refugiat departe de orice compromisuri reale, pe cheltuiala proprie si personala. Nu avem sponsor, nu avem reclame, nu avem pe nimeni care sa ne ajute la cheltuielile cu aparatura, internetul, softurile, aprobarile, drepturile de autor, jingle-urile etc etc. Astfel incat chiar nu facem aici nici un compromis pentru nici un sef, de orice fel ar fi el. Difuzam ce ne place si credem noi ca e la loc de cinste in zona anilor muzicali ’80-’90. Avem impreuna 60 ani (!!!!) de radio, pe te miri unde: ProFM, Total, Fun, Contact, Radio 21. Unele radiouri nu mai exista, din altele au mai ramas doar pisicile pe cate un tomberon sau, tot acolo, cateodata, un delfin lipit. Ani de glorie pe care i-am trait, i-am jucat, ne-au jucat si ei pe noi dar nu ne-am lasat, asa ca iata-ne aici. Suntem in spatele ecranului chiar daca nu ne auzi. Totusi, din cand in cand, pe pagina de facebook Radio80Romania ne mai dam live cat sa tinem spiritul viu. Si daca iti place ce auzi la Radio 80, spune si la altii. Stim, online-ul e dificil de ascultat in masina, nu e ca FM-ul, dar daca iti place si ai chef il poti asculta fara probleme la birou, din calculator sau telefon, in metrou, in drum spre casa sau de la ea incolo. Sau cand ai un wireless pe langa tine. Nu e un radio conserva si gata. Lucram la el, in spate, dincolo de scena, aranjam piese, montam cuvinte in blog, mai spunem una, alta, perfectionam unde se poate. Ce trebuie tu sa stii e ca suntem aici si se lucreaza. Speram ca zi de zi. Ca sa fie muzica. Probabil cea mai buna muzica. Pe care o ascultam si noi chiar in timp ce am asternut cuvintele astea pe ecran. Sa fie Muzica!

Published by Travel Man

The moment I reinvented myself, these were the words that seemed to fit-Travel Man. To see and feel became more important than to have and use. And then I started my journey. Me and my camera. And what I discovered I shared with others, in my own words. And I like to think that because of my journey,someone somewhere discovered the world,walking on my path. And if that really happened, it is the greatest reward for the efforts and adventures of my travels. At the end of the road, the only thing you still carry with you on the Greatest Journey is just... your memories. To gather stuff, to buy houses, cars,refrigerators, to indulge yourself with an extra pair of shoes, beside the other 6 you already have, to get another bank loan, to build another pool.... Such human actions, simple, routine, normal. So earthbound. And so farther from the sky. Because, let's be honest, how many of us, busy and head down tracing the worldly goods, remember to look up to the sky, watching in awe a murmuration of starlings, listening to the perfect whistle of the blackbird, how many of us still feel the thrill of a sea gull's cry, how many still bow when admiring a colony of penguins hatching their eggs at -50 C? We cannot but bow before nature and, as small creatures that we ourselves are, learn from fellow creatures, feathered, furred, with claws or fangs. We should better stay afar and watch, we should not bend nature to fit our modest dimensions. We should better watch and learn and respect their space, we should admire nature's wonders and do that today. Not tomorrow. Because tomorrow might already be too late. For them, but most of all for us. The only form of movement is the journey.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Create your website with WordPress.com
Get started
%d bloggers like this: