Ca sa faci portretul unei pasari

“Mai întâi pictezi o colivie
cu ușița larg deschisă,
apoi pictezi
ceva cât mai drăguț
și cât mai simplu:
ceva frumos,
ceva util
pentru pasăre;
pe urmă pui tabloul pe-un copac
într-o grădină,
într-un crâng,
într-o pădure
și te ascunzi după copac
fără o vorbă
fără să te miști…
Se-ntâmplă uneori ca pasărea să vină repede,
dar se mai poate întâmpla să treacă ani și ani
până se hotărăște.
Atunci nu te descuraja –
așteaptă, așteaptă dacă e nevoie ani întregi.
Viteza sau încetineala cu care pasărea sosește
n-au nici o legătură
cu faptul că tabloul e reușit sau nu.
Când pasărea sosește –
dacă sosește –
păstrezi cea mai adâncă liniște:
aștepți mai întâi ca pasărea să intre în colivie
și după ce a intrat
închizi ușița binișor cu pensula,
apoi
ștergi toate gratiile una câte una
cu mare grijă, nu cumva s-atingi vreo pană.
Pe urmă faci portretul arborelui, alegând
din toate crengile pe cele mai frumoase,
iar pentru pasăre pictezi după aceea
frunzișul verde și răcoarea vântului,
pulberea soarelui,
foșnetul gâzelor prin iarbă în căldura verii,
apoi aștepți ca pasărea să cânte…
Dacă nu cântă
e semn rău –
semn că tabloul nu e bun,
dar dacă vrea să cânte, e semn bun,
e semn că poți semna.
Atunci îi smulgi o pană
binișor de tot
și pe un colț al pânzei te iscălești cu ea”
Jacques Prevert – Ca sa faci portretul unei pasari
(trad Nina Cassian)

Published by Travel Man

The moment I reinvented myself, these were the words that seemed to fit-Travel Man. To see and feel became more important than to have and use. And then I started my journey. Me and my camera. And what I discovered I shared with others, in my own words. And I like to think that because of my journey,someone somewhere discovered the world,walking on my path. And if that really happened, it is the greatest reward for the efforts and adventures of my travels. At the end of the road, the only thing you still carry with you on the Greatest Journey is just... your memories. To gather stuff, to buy houses, cars,refrigerators, to indulge yourself with an extra pair of shoes, beside the other 6 you already have, to get another bank loan, to build another pool.... Such human actions, simple, routine, normal. So earthbound. And so farther from the sky. Because, let's be honest, how many of us, busy and head down tracing the worldly goods, remember to look up to the sky, watching in awe a murmuration of starlings, listening to the perfect whistle of the blackbird, how many of us still feel the thrill of a sea gull's cry, how many still bow when admiring a colony of penguins hatching their eggs at -50 C? We cannot but bow before nature and, as small creatures that we ourselves are, learn from fellow creatures, feathered, furred, with claws or fangs. We should better stay afar and watch, we should not bend nature to fit our modest dimensions. We should better watch and learn and respect their space, we should admire nature's wonders and do that today. Not tomorrow. Because tomorrow might already be too late. For them, but most of all for us. The only form of movement is the journey.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Create your website with WordPress.com
Get started
%d bloggers like this: