In stanga porumb, in dreapta porumb

Septembrie 1981. Tocmai terminasem liceul – unde sortasem ceapă și cartofi – și eram gata să încep facultatea – unde urma să depănușez porumb. Că așa erau vremurile. Studenții din anul I începeau școala cu două săptămani de depănușat porumb la Greaca. Nu deranja pe nimeni pentru că nici nu ne rupeau cu norma, și eram ca’n tabară. Urma să îmi cunosc noii colegi de la Arte în cele mai libere și delicioase circumstanțe, în mijlocul unui câmp de porumb, cazați în barăci cu paturi multe și pături din alea kaki. Acolo am învățat de exemplu că porumbul te taie ca sabia dacă alergi ca o naiadă prin el, am învățat că șoriceii de porumb sunt mulți, mici și mai drăguți decât în Tom și Jerry, am învățat că dacă faci un foc de tabară cu un balot de paie, lași peste sat un fum gros de te-ar alerga tot satul dacă satul ar mai putea să respire, am învățat că studenții de la Arte erau înspăimântător de emancipați și deloc complianți cu socialismul frenetic de dincolo de facultate, și am mai învățat ceva. Pentru asta însă trebuie să te iau de mână și să te duc undeva anume. Septembrie e cald, cerul e senin, e noapte și evident nu ne arde de dormit. Așa că luăm două pături din alea kaki, un casetofon cu baterii, probabil ceva de băut și mergem pe șoseaua dintre câmpuri. În stânga porumb, în dreapta porumb, înainte și înapoi șoseaua pe care nu circulă nicio mașină. Punem păturile direct pe asfaltul călduț, deasupra e cerul cu un milion de stele și între noi, pe pătura kaki, e casetofonul. Play și începe să cânte. Și cântă cea mai frumoasă muzică pe care am auzit-o vreodată, mi-am zis atunci. Jon and Vangelis – Short Stories. N-ai nevoie decât de două pături kaki, un casetofon pe baterii, un cer de stele, două câmpuri de porumb și o șosea pe care nu circulă nimeni ca să descoperi că există și alte planete, rotunde și perfecte. Poate mai ai nevoie să ai și 18 de ani, nu știu.

Published by Travel Man

The moment I reinvented myself, these were the words that seemed to fit-Travel Man. To see and feel became more important than to have and use. And then I started my journey. Me and my camera. And what I discovered I shared with others, in my own words. And I like to think that because of my journey,someone somewhere discovered the world,walking on my path. And if that really happened, it is the greatest reward for the efforts and adventures of my travels. At the end of the road, the only thing you still carry with you on the Greatest Journey is just... your memories. To gather stuff, to buy houses, cars,refrigerators, to indulge yourself with an extra pair of shoes, beside the other 6 you already have, to get another bank loan, to build another pool.... Such human actions, simple, routine, normal. So earthbound. And so farther from the sky. Because, let's be honest, how many of us, busy and head down tracing the worldly goods, remember to look up to the sky, watching in awe a murmuration of starlings, listening to the perfect whistle of the blackbird, how many of us still feel the thrill of a sea gull's cry, how many still bow when admiring a colony of penguins hatching their eggs at -50 C? We cannot but bow before nature and, as small creatures that we ourselves are, learn from fellow creatures, feathered, furred, with claws or fangs. We should better stay afar and watch, we should not bend nature to fit our modest dimensions. We should better watch and learn and respect their space, we should admire nature's wonders and do that today. Not tomorrow. Because tomorrow might already be too late. For them, but most of all for us. The only form of movement is the journey.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Create your website with WordPress.com
Get started
%d bloggers like this: