Gravitatie si iubire va doresc

N-am prea prins razboaie. Doar la televizor, in filme, documentare sau ce flux ne mai iese in fata ochiului cand frunzarim inutil “social media” intr-o iluzorie speranta a zilei de maine. Ce-a fost ieri, a fost. Ce e azi deabia asteptam sa treaca. Ce-o fi maine, o fi. Vorba e, si noi, noi in toata ecuatia asta de trecere de la nimicul de ieri spre nimicul de maine, unde suntem? De fapt am fost vreodata? Sau asa ne-am obisnuit de la o vreme, nici nu mai stim cand ne-a luat valul si totul e doar o graba de trecere azi spre ziua de maine. Si nici nu mai stim ce-am facut, daca am facut ceva sau am avut vreun moment chef sa facem azi. Doar sa treaca. Atat avem in minte: sa treaca. Luni, marti, miercuri, joi, vineri, sambata, duminica si iar de la capat. Traim luni pentru gandul catre vineri. Vineri ne mai inaltam putin si in sfarsit poate traim ceva ceva doua zile pe saptamana. Sau nici alea. In rest ai de plata ratele, de cumparat pentru ai tai, pentru tine, pentru cercul tau social, in general.
Si la un moment dat trecerea se opreste.
Ce-a fost ieri a fost, sa fie la ei. Cei de ieri. Cei de maine sa vina. Dar doar cu gandul ca sa treaca.
Noi avem telefoane, masini, calculatoare, net, comentarii pe facebook.
Altii au avut razboaie, lacrimi, carne si sange, foc si distrugere.
Ne plangem ce viata de rahat avem (comparativ cu ce?) si cand nu ne plangem, tot ne plangem de ceva. Cand nu ne plangem ca sa ne plangem de ceva, comentam. Luni, marti, miercuri, joi, vineri, sambata, duminica.
Si la un moment dat gata. Am fost aci, facui asta. Asta ce? Si ce?
La un moment dat oamenii au privit tablouri, la un moment dat oamenii au invatat sa se inalte, la un moment dat oamenii citeau poezie, la un moment dat oamenii au suferit de foame (unii inca mai sufera, multi, si astazi dar cum oricum sunt departe, nu se pun, sunt la ei acolo), au suferit de moarte, au suferit de viata.
La un moment dat oamenii au simtit viata prin tot ce aduce ea: fericirea de a nu auzi deasupra bombe in cadere (by the way, ati simtit/auzit/trait vreodata senzatia schijelor de la o grenada defensiva pe langa voi?), bucuria de a trece o zi fara sa auzi suieratul avionului in picaj, relaxarea de a iesi pur si simplu pe usa si a privi cerul. De a te inconjura de sentimentul ca esti. Si astazi e azi. Si e bine. E bine asa. Asa mic, dar esti o parte a celuilat Sunt: cel Mare. Sunt mic dar fac parte dintr-un Mare si asta ma umple.
Unde am pierdut lucrurile bune din noi, cand pe drum s-a deschis undeva, la vreo intersectie, la vreo hurducatura, usa din spate si au inceput sa cada cutiile cu tot ce aveam mai bun in noi?
A fost odata razboi, asta incercam sa va spun. Sper insa ca doar putini ati ajuns sa cititi pana aici. Restul v-ati dus corespunzator in pierderea voastra de timp spre maine. Textul a fost lung, alambicat, greu de dibuit in propozitii simple. Special pentru cei puternici. Restul duca-se.
A fost odata razboi, a fost odata suferinta, bucurie, inaltare si cadere.
A fost data razboi si de fiecare data cand vad documentare cu imagini de arhiva, relaxat, seara, pe canapea, stiu ca acolo, pe imagine sunt oameni care au suferit, care au ars, care au explodat, care s-au bucurat pe bune, oameni care au murit si s-au nascut in fiecare zi. Acolo, pe imagine, nu e un film de Hollywood, e ceva ce noi nu mai stim, ce noi nu mai continem in celula, in ceea ce ne tine atomii legati cat sa nu ne descompunem in elemente.
Acolo, candva au fost oameni care s-au bucurat. Si cand s-au bucurat, fericirea i-a inaltat.
Cam asta am simtit privind fotografiile astea
Azi a fost ziua lui Renoir. Gravitatie si iubire va doresc.

American Soldiers Getting Last Kiss On Ship Before Deployment To Egypt, 1963

A Young Woman Lifts Her Feet While Embracing And Kissing A Uniformed Us Soldier At The Train Station, Connecticut, 1945

Farewell To Departing Troops At New York’s Penn Station, April 1943

Saying Goodbye At The Train Station Before Departing To WWII

Soldiers Departing For Egypt Lean Out Of Their Windows To Kiss Their Loved Ones Goodbye, 1935

Servicemen And Downtown Workers Embrace And Kiss In The Street As Word Of Surrender Flashed Through The Nation, 1945

An American Soldier And A Frenchwoman Kissing In A Picture That Raised Eyebrows After Appearing In Life Magazine, 1944

Husbands Kiss Their Wives After Coming Back From War, 1940s

Published by Travel Man

The moment I reinvented myself, these were the words that seemed to fit-Travel Man. To see and feel became more important than to have and use. And then I started my journey. Me and my camera. And what I discovered I shared with others, in my own words. And I like to think that because of my journey,someone somewhere discovered the world,walking on my path. And if that really happened, it is the greatest reward for the efforts and adventures of my travels. At the end of the road, the only thing you still carry with you on the Greatest Journey is just... your memories. To gather stuff, to buy houses, cars,refrigerators, to indulge yourself with an extra pair of shoes, beside the other 6 you already have, to get another bank loan, to build another pool.... Such human actions, simple, routine, normal. So earthbound. And so farther from the sky. Because, let's be honest, how many of us, busy and head down tracing the worldly goods, remember to look up to the sky, watching in awe a murmuration of starlings, listening to the perfect whistle of the blackbird, how many of us still feel the thrill of a sea gull's cry, how many still bow when admiring a colony of penguins hatching their eggs at -50 C? We cannot but bow before nature and, as small creatures that we ourselves are, learn from fellow creatures, feathered, furred, with claws or fangs. We should better stay afar and watch, we should not bend nature to fit our modest dimensions. We should better watch and learn and respect their space, we should admire nature's wonders and do that today. Not tomorrow. Because tomorrow might already be too late. For them, but most of all for us. The only form of movement is the journey.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Create your website with WordPress.com
Get started
%d bloggers like this: