Foamea

Pentru ca nimeni nu mai comanda, furnizorii au inceput sa stagneze. Fara sa mai aiba lucrari, mai intai au micsorat salariile. Apoi, dintre cei ramasi, au micsorat si mai mult grila de personal. Cu grila de personal micsoarata, numarul produselor iesite pe banda fabricii a scazut. La inceput. Multe dintre uzine s-au inchis insa la scurt timp. Comenzile de mobila, masini, electrocasnice etc au scazut. La fel si comenzile pentru mancare. Nu mai erau muncitori, nu mai erau salarii, nu mai erau bani, nu mai erau conserve. Magazinele au inceput sa se inchida, cumparatori fiind din ce in ce mai putini. Benzinariile si ele, in lipsa de masini. In ciuda faptului ca preturile scadeau, comenzile lipseau. Scaderea era prea mica si prea lenta in raport cu disparitia banilor, cresterea somajului si a falimentelor. In cele din urma numarul somerilor l-a intrecut pe cel al angajatilor. Si era in continua crestere. Nu mai existau credite, nu mai exista de munca. Nu se mai muncea pentru a plati creditele. Deci, factorul care tinea in frau multimea avea deja o bresa: legalitatea fraului scapase de sub control. Foamea era din ce in ce mai mare. Masa de nemultumiti era si ea din ce in ce mai numeroasa. Lipsa hranei din magazine a fost determinanta. Mai intai falimentul magazinelor, apoi al uzinelor. Apoi rafturile au ramas goale. Si ei erau din ce in ce mai multi. Si mai flamanzi. Si mai liberi de orice constrangere. A fost deajuns o scanteie pentru ca ea sa se transforme in revolta, revolta in acte de talharie, talharile in haos. Decretarea starii de urgenta nu a facut ca lucrurile sa se imbunatateasca. Lucrurile au continuat underground cu si mai multa furie si putere. Nu mai exista bine sau rau, legal sau ilegal. Exista adevarata lege a junglei. Legea junglei de care toti stiau teoretic si o si folosisera la  socializarile serilor dansante de dinainte de Foame. Acum o aplicau in grup, o simteau individual. La inceput nu le-a placut dar au participat la ea. Pentru ca instinctul e mai puternic decat morala. Sau religia, sau familia. Pentru ca erau doar niste oameni. Si ca orice oameni, usor de manipulat. Foamea, doar ea, asa de usor i-a preschimbat in animale. Cand nu erau manipulati, se dezagregau singuri pe zi ce trece. Moralitate, umanitate, legalitate au fost lasate curand in urma. Devenisera una cu legea junglei si orice fusese uman ramasese in urma. Dupa ce au distrus orasele, au ucis si ars, le-au parasit luand drumul padurilor, muntilor, ascunzisurilor. Pesterile erau mult mai primitoare decat orice oras, jungla te ascundea mult mai bine de hoarda decat orice bloc, muntii nu puteau fi urcati de oricine. Singura lege care se aplica era Foamea. Si doar cei puternici au rezistat. Si se transformau. Zi de zi, ceas de ceas. In altceva. Cu mult mai puternic si mai adanc. Pentru ca nu puteau renaste decat cazand. Caderea brusca le asigurase panta lenta a cresterii. Si cresteau..mai puternici, mai putini, mai altfel.

Published by Travel Man

The moment I reinvented myself, these were the words that seemed to fit-Travel Man. To see and feel became more important than to have and use. And then I started my journey. Me and my camera. And what I discovered I shared with others, in my own words. And I like to think that because of my journey,someone somewhere discovered the world,walking on my path. And if that really happened, it is the greatest reward for the efforts and adventures of my travels. At the end of the road, the only thing you still carry with you on the Greatest Journey is just... your memories. To gather stuff, to buy houses, cars,refrigerators, to indulge yourself with an extra pair of shoes, beside the other 6 you already have, to get another bank loan, to build another pool.... Such human actions, simple, routine, normal. So earthbound. And so farther from the sky. Because, let's be honest, how many of us, busy and head down tracing the worldly goods, remember to look up to the sky, watching in awe a murmuration of starlings, listening to the perfect whistle of the blackbird, how many of us still feel the thrill of a sea gull's cry, how many still bow when admiring a colony of penguins hatching their eggs at -50 C? We cannot but bow before nature and, as small creatures that we ourselves are, learn from fellow creatures, feathered, furred, with claws or fangs. We should better stay afar and watch, we should not bend nature to fit our modest dimensions. We should better watch and learn and respect their space, we should admire nature's wonders and do that today. Not tomorrow. Because tomorrow might already be too late. For them, but most of all for us. The only form of movement is the journey.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Create your website with WordPress.com
Get started
%d bloggers like this: