Radio nu inseamna.Sau inseamna

Radio nu inseamna transmisii live pe fb pe care sa “le arunci” si audio pe radio.
Radio nu inseamna amatori si balbe si ezitari si flendureli. Anii ’90 au fost acum 30 si mai bine de ani. Azi e azi. Si cine e azi, stie ca azi conteaza. Cine nu, repeta greselile de ieri si n-are nici un maine.
Radio nu inseamna “trebuia sa bagam niste vorbe ca asa am dat grila la cna”. Doar pentru ca “asa trebuie”. De fapt nu trebuie nimic, nicaieri. Decat la cei inchistati in ei insisi.
Radio nu inseamna hahaiala dar nici seriozitate intepenita si anosta.
Am avut ocazia sa vad studiouri de dincolo de ibric si granita. Pe vremea cand aici radio insemna un aparat mic cu baterii si pickupul Technics si magnetofonul erau la mare moda. Si cei “de dincolo” erau deja digitali.
Radio nu inseamna sa-ti ingrosi vocea ca sa para ca ai outele mai mari decat ti se scofalcesc atunci cand ai inchis becul rosu ONAIR.
Radio inseamna in primul rand viata, naturalete, sa fii ceea ce esti de fapt si toate astea trei sa faca parte dintr-un joc pe care l-ai repetat cu mult inainte de a intra “la microfon”. Astfel incat sa-ti devina a doua viata. Si daca esti foarte bun, poate chiar prima.
Desigur, depinde mult si la ce public te raportezi. Daca te intereseaza cifra sa fie mare, n-ai nevoie de nimic din cele de mai sus.
Merge si mai usor, de primavara. Cu aaaaaa-uri, cu ezitari, cu scalambaieli, cu hatza hatza. Cu digeiala clasica: zici o vorba, brusc ridici calea de fond, mai zici doua, brusc o cobori si tot asa. wop wop, merge banda, frumos sunt *ute-m-ach!
Radio inseamna sa “dai la perete” (prietenii stiu de ce si cu ce se mananca asta) pana iti iese natural.
Pentru ca tonul face muzica. Poti sa nu spui nimic in alea 30 de sec dar sa fii ravisant la vorba si naturalete. Sau poti sa fii Salieri in 5 minute si sa ne plictisesti masiv. Nu, nu pe noi multimea. Multimea e in delir, relax. Pe noi, ceilalti.
Ingrosatul vocii din gusa nu convinge ascultatorul ca le ai mai mari si nici ca cine o are (mai) groasa are dreptate.
Cunosc niste oameni cu niste voci masive pe care habar n-au cum sa le joace si sa le giumbusclucheze. Pacat de darul lor.
Si mai cunosc si niste pitigaiati perrrfecti, chiar si de radio, unde teoria general acceptata e ca nu se cade, nu se face, “n-ai voce”.
Aaaa, da, plus dictia. Daca esti graseiat esti gresit, n-ai ce sa cauti in radio. La dictie cu tine!
Si nici ca m-am dus. Si uite ca de atunci au trecut 31 de ani. Rebel de mic, da.
Radio nu inseamna sa te uite diavolul si bunul dumnezeu in interventie, intre piese. Nu inseamna sa vorbesti pe piese cand ti se nazare tie sa spui ceva extraordinar de important (ai zice tu, noi nu mai zicem ptr ca oricum am schimbat postul demult), oamenii care canta melodia aia trussst in meee, sunt mult mai buni decat tine in ceea ce fac.
Radio inseamna in primul rand naturalete (atat de mult repetata incat a devenit de-a dreptul naturala..sic!) dar nu grobianism. Si nici ieftin (revin la cifra de care vorbeam mai sus. daca vrei cifra, ieftin e perfect, ieftin e bun. ieftin si bun, cum place la roman). Gluma ta rasuflata la care razi doar tu n-are nici un haz. Nici tu. Tu nu stii insa, te raportezi la cei 5000 de prieteni din fb. Care zic ca esti Funes al doilea. Nu uita: daca toata lumea te iubeste s-ar putea sa ai o problema.
Radio inseamna, in al doilea rand, si ceva, catre mai multa, cultura. Care sa-ti dezvolte cuvantul, limbajul, ideea, spiritul. Ce e “cultura” asta? Promit in alta interventie sa-ti spun, acum ma apropii de finalul interventiei.
Radio inseamna sa poti vedea atunci cand doar auzi. Imaginea pe care ti-o creeaza omul de la microfon sa ajunga nediluata la tine si tu sa vezi cuvantul. Chestie care tine atat de talentul emitatorului cat si de cel al receptorului.
Talk less, play more! Ca bine zici. Mai bine mai putin si ceva decat mult si nimic.

Published by Travel Man

The moment I reinvented myself, these were the words that seemed to fit-Travel Man. To see and feel became more important than to have and use. And then I started my journey. Me and my camera. And what I discovered I shared with others, in my own words. And I like to think that because of my journey,someone somewhere discovered the world,walking on my path. And if that really happened, it is the greatest reward for the efforts and adventures of my travels. At the end of the road, the only thing you still carry with you on the Greatest Journey is just... your memories. To gather stuff, to buy houses, cars,refrigerators, to indulge yourself with an extra pair of shoes, beside the other 6 you already have, to get another bank loan, to build another pool.... Such human actions, simple, routine, normal. So earthbound. And so farther from the sky. Because, let's be honest, how many of us, busy and head down tracing the worldly goods, remember to look up to the sky, watching in awe a murmuration of starlings, listening to the perfect whistle of the blackbird, how many of us still feel the thrill of a sea gull's cry, how many still bow when admiring a colony of penguins hatching their eggs at -50 C? We cannot but bow before nature and, as small creatures that we ourselves are, learn from fellow creatures, feathered, furred, with claws or fangs. We should better stay afar and watch, we should not bend nature to fit our modest dimensions. We should better watch and learn and respect their space, we should admire nature's wonders and do that today. Not tomorrow. Because tomorrow might already be too late. For them, but most of all for us. The only form of movement is the journey.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Create your website with WordPress.com
Get started
%d bloggers like this: